Am dat în mintea copiilor.
28.10.2008
25.10.2008
20.10.2008
Ard in flăcări
A venit toamna. Ştiu că de mai demult, dar eu acum am apucat să ies din casa şi să o pozez.
12.10.2008
Bubu II
Data trecută când am postat nişte buburuze am primit şi aprecieri şi critici de la persoana careia i le-am deditcat. Critica a fost ca în fiecare poza e doar o buburuză. Acum am avut norocul şi am dat peste mai multe buburuze la un loc. Aşa ca dedic mai multe buburuze aceleiaşi persoane dragi.
Îmi pare rău ca nu sunt mai mari, dar toţi subiecţii din poze sunt pui de buburuze - foarte mici. Promit ca atunci când îmi voi lua un obiectiv dedicat macro, subiectul va ocupa mai mult în cadru.
Macro II
Ştiu că plosniţele sunt urate. Ştiu că put îngrozitor.
Dar în spatele ecranului sunt inofensive.
10.10.2008
05.10.2008
Macro
Vă invit să priviţi natura de aproape. Mai de aproape decât este capabil ochiul uman să perceapă.
Un cactus care în realitate are 3 centimetri.
O floare care cu totul nu depăşeşte 2 centimetri.
Un cactus care în realitate are 3 centimetri.
O floare care cu totul nu depăşeşte 2 centimetri.
Boboc
Puţină culoare intr-o zi posomorată de toamna...De ce să privesc pe geam şi să vad frunzele moarte cum cad rând pe rând... când pot să privesc bobocelul ce-şi arată timid frumuseţea...
04.10.2008
Peştera urşilor
Cea mai spectaculoasă peşteră din punct de vedere fosilifer. Se găseşte la marginea satului Chiscău, comuna Pietroasa, judeţul Bihor. Peştera a fost descoperită în anul 1975, ca urmare a deschiderii artificiale a golului subteran în timpul lucrărilor de exploatare a calcarului în cariera de la Chiscău. În puţul deschis a coborât minerul Traian Curta care a parcus galeria de acces pana la Sala Mare.
Numele peşterii se datorează numeroaselor fosile de „urşi de cavernă” – Ursus Spelaeus, descoperite aici cu mulţi ani în urmă. Pe vremuri peşteră era un loc de adăpost pentru aceste animale, mai precis, în urmă cu 15.000 de ani. La un moment dat intrarea în peşteră a fost blocată, probabil datorită căderii unei stânci şi peste 140 de urşi au rămas blocaţi înăuntru, fără posibilitatea de a mai părăsi caverna. Tot legenda şi gurile oamenilor din zonă spun că urşii au devenit atât de înfometaţi încât s-au atacat reciproc, până când toţi au murit. Povestea pare să aibă un gram de adevăr, şi asta deoarece tonele de oase găsite împrăştiate în întreaga peşteră pot confirma mitul.
Interiorul acesteia se distinge prin diversitatea formaţiunilor de stalactite şi stalagmite existente dar şi prin cantitatea impresionantă de urme şi fosile ale ursului de cavernă. Pe lângă acesta, au mai fost descoperite şi fosile de capră neagră, ibex, leu şi hienă de peşteră. La intrarea în peşteră se află un pavilion compus dintr-o sală de aşteptare, casa de bilete, un bar şi un mic muzeu speologic precum şi un stand cu suveniruri şi obiecte artizanale specifice zonei. Mai apoi turiştii se pot delecta în trei galerii: cea a Urşilor, galeria Emil Racoviţă şi Galeria Lumânărilor precum şi patru săli după cum urmează: Sala Lumânărilor, Sala Spaghetelor, Sala Emil Racoviţă şi Sala Oaselor. Prima galerie este puţin mai săracă în formaţiuni, bogată în schimb în resturi scheletice ale ursului de peşteră, adevăratele frumuseţi fiind concentrate în celelalte două. „Mastodontul”, „Palatele fermecate”, „Căsuţa Piticilor”, „Lacul cu nuferi” sunt doar câteva din denumirile simbolice date grupurilor de formaţiuni de către ghizi şi vizitatori. Ieşirea se face printr-o fantastică galerie ornată cu lumânări, ultima sala fiind simbolic denumită „Sfatul Bătrânilor“.
Atracţia forte a peşterii este o stalactita în forma unui corp de urs agăţat pe unul din pereţii peşterii, a cărui cap nu mai există. Legenda spune că acesta a vrut să scape din cavernă în momentul în care stânca a blocat intrarea, însă în încercarea de a părăsi peştera a ramas înţepenit în deschizatura din perete.
Numele peşterii se datorează numeroaselor fosile de „urşi de cavernă” – Ursus Spelaeus, descoperite aici cu mulţi ani în urmă. Pe vremuri peşteră era un loc de adăpost pentru aceste animale, mai precis, în urmă cu 15.000 de ani. La un moment dat intrarea în peşteră a fost blocată, probabil datorită căderii unei stânci şi peste 140 de urşi au rămas blocaţi înăuntru, fără posibilitatea de a mai părăsi caverna. Tot legenda şi gurile oamenilor din zonă spun că urşii au devenit atât de înfometaţi încât s-au atacat reciproc, până când toţi au murit. Povestea pare să aibă un gram de adevăr, şi asta deoarece tonele de oase găsite împrăştiate în întreaga peşteră pot confirma mitul.
Interiorul acesteia se distinge prin diversitatea formaţiunilor de stalactite şi stalagmite existente dar şi prin cantitatea impresionantă de urme şi fosile ale ursului de cavernă. Pe lângă acesta, au mai fost descoperite şi fosile de capră neagră, ibex, leu şi hienă de peşteră. La intrarea în peşteră se află un pavilion compus dintr-o sală de aşteptare, casa de bilete, un bar şi un mic muzeu speologic precum şi un stand cu suveniruri şi obiecte artizanale specifice zonei. Mai apoi turiştii se pot delecta în trei galerii: cea a Urşilor, galeria Emil Racoviţă şi Galeria Lumânărilor precum şi patru săli după cum urmează: Sala Lumânărilor, Sala Spaghetelor, Sala Emil Racoviţă şi Sala Oaselor. Prima galerie este puţin mai săracă în formaţiuni, bogată în schimb în resturi scheletice ale ursului de peşteră, adevăratele frumuseţi fiind concentrate în celelalte două. „Mastodontul”, „Palatele fermecate”, „Căsuţa Piticilor”, „Lacul cu nuferi” sunt doar câteva din denumirile simbolice date grupurilor de formaţiuni de către ghizi şi vizitatori. Ieşirea se face printr-o fantastică galerie ornată cu lumânări, ultima sala fiind simbolic denumită „Sfatul Bătrânilor“.
Atracţia forte a peşterii este o stalactita în forma unui corp de urs agăţat pe unul din pereţii peşterii, a cărui cap nu mai există. Legenda spune că acesta a vrut să scape din cavernă în momentul în care stânca a blocat intrarea, însă în încercarea de a părăsi peştera a ramas înţepenit în deschizatura din perete.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)